vineri, 28 mai 2010

Sincronicitati - Partea I

Tom Kenyon


Probabil ca ati trait voi insiva acele “coincidente” stranii, cand o anumita intamplare pare, cumva, ca este mai mult decat o simpla potriveala. Ele va lasa cu un sentiment ciudat, ca si cum, poate, ati dat peste un episod din “Zona crepusculara”. Am observat si am studiat sincronicitatile, timp de peste treizeci de ani. Ele m-au intrigat si mi-au starnit interesul. Asemenea multor oameni, am trait si eu foarte multe astfel de experiente, poate de ordinul sutelor, in cabinetul meu de terapie si in cadrul seminarelor mele.

Sincronicitatile sunt rezultatul unei profunde conexiuni intre constiinta si lumea noastra materiala, care ne sfideaza logica obisnuita.

Pe la 20-30 de ani, consideram ca natura paradoxala a sincronicitatilor era perturbatoare, dar acum nu mai cred ca logica este elementul esential, asa cum consideram odata. Unele lucruri nu sunt doar albe sau negre. Iar parerile noastre despre modul in care functioneaza universul sunt doar niste idei.

Recent, am intalnit un fizician, in Elvetia, care mi-a impartasit viziunile sale asupra stiintei, in raport cu perceptia umana. Mi-a placut aceasta analogie, despre care voi vorbi acum. El mi-a spus ca noi suntem asemenea unor copii care privesc la un joc de carti, al mamei si tatalui lor. Pe moment, canasta este jocul la care privim si, prin observare, intelegem unele dintre reguli. Dintr-o data, ei schimba jocul si incep sa joace poker. Regulile s-au schimbat, iar noi suntem zapaciti. Stiinta reprezinta actiunea de a observa jocul de carti al cosmosului si de a deslusi intelesul regulilor. Potrivit spuselor acelui fizician, nu exista legi cosmice. Ceea ce pare a fi lege se poate schimba cat ai clipi, ori de cate ori se schimba jocul.

Intr-un mod cat se poate de real, pentru mine, intalnirea cu sincronicitatile a reprezentat “schimbarea jocului”. Experimentasem, oarecum, astfel de situatii, pe la 20 de ani, dar, in timp ce invatam pentru absolvirea studiilor de psihoterapeut, ele s-au mai rarit. Eram preocupat sa devin un profesionist si nu mai aveam timp sa acord atentie unor astfel de coincidente ciudate. Pe vremea aceea, nici nu stiam ca exista un nume pentru aceste intamplari bizare. Pe masura ce imi dezvoltam practica privata, eram foarte multumit de modesta mea versiune despre “regulile jocului”. Aveam propriul meu ungher in alb si negru – si totul parea suficient. Eram un psihoterapeut cu o practica privata de succes. Era chiar si o lista de asteptare cu oameni care vroiau sa ma vada. In pozitia mea, eram in siguranta, daca nu chiar ingamfat. Chiar daca mai experimentam, din cand in cand, evenimente de sincronicitate, ele nu constituiau un pericol pentru viziunea mea logica asupra universului. Apoi, a aparut ea. Un alt terapeut imi trimisese o pacienta, pe nume Sue (nu este numele sau real), care suferea de multa vreme de depresie si paranoia.

Declansarea incendiilor

In cadrul primei noastre sesiuni, Sue mi-a spus ca izbucneau deseori incendii in vecinatatea casei sale. Avand o neliniste caracteristica personalitatilor de tip paranoid, aceasta repetare suparatoare a incendiilor era pentru ea o mare sursa de tulburare.

Fiind un terapeut bazat pe logica, am presupus ca ea doar isi inchipuia problemele legate de incendii, dar am incurajat-o sa vorbeasca in continuare. S-a dovedit ca, pe la varsta de 7 ani, ea incendiase din greseala casa familiei sale, care fusese complet distrusa. Din momentul acelui accident incolo, ea s-a temut de foc, mai ales de acela care parea sa izbucneasca in jurul sau, fara niciun motiv. Si atunci, ca intotdeauna, aveam o lumanare aprinsa in cabinetul de terapie, care era pentru mine un simbol al “luminii cunoasterii”, pe care ma straduiam sa o ating, in numele meu si al clientilor mei. Aceasta lumanare era asezata pe polita semineului. Pe masura ce continuam sa vorbim, am auzit zgomotul unei explozii ciudate in cabinetul meu. M-am uitat imprejur si, consternat, am vazut ca lumanarea explodase, iar ceara ardea, imprastiata pe tot semineul. Nevenindu-mi sa cred, priveam la suvoiul de ceara in flacari, care se scurgea pe podeaua de lemn. Am sarit repede si am stins focul. Iar ea mi-a spus: “Vezi, ti-am spus eu!”

Am asigurat-o ca a fost vorba de o simpla coincidenta si ca astfel de lucruri nu se intampla in realitate. (De atunci, am ajuns chiar sa cred ca nu exista o doar singura realitate. Sunt de acord cu Chomsky, care sustine ca nu exista decat realitati perceptuale, care sunt unice pentru fiecare persoana in parte. Dar, revenind la povestea mea, pe atunci credeam ca exista o singura realitate consensuala pe care cineva o poate folosi ca masura a tuturor lucrurilor). Inarmat cu o astfel de rigurozitate infatuata a perceptiei mele, am asigurat-o pe Sue ca o puteam ajuta sa se elibereze atat de vinovatia declansata de incidentul din copilarie, cat si de ideea falsa ca era, fara voia sa, un fel de incendiator.

Am reprogramat- o pentru saptamana urmatoare. In timpul urmatoarei sesiuni, pe cand discutam detaliile incidentului din copilarie, am auzit sunetul sirenelor. Am privit pe fereastra si am vazut cisternele pompierilor oprite in fata unei case cuprinse de flacari, de pe cealalta parte a strazii! Am asigurat-o pe clienta mea tulburata ca aceasta era, fireste, o alta coincidenta bizara, dar, oricum, doar o coincidenta. Nu era, si nici nu putea fi vorba, in mod logic, de vreo legatura cu faptul ca Sue imi spunea o poveste despre un incident din copilarie, chiar daca acesta se referea la faptul ca daduse foc casei parintesti. I-am aratat cum sa comunice in scris, intr-un jurnal, cu micutul sau copil interior oprimat de sentimentul vinovatiei si am rugat-o sa aduca ceea ce va scrie, cand ne vom intalni din nou. Am programat o noua sesiune pentru saptamana urmatoare.

In zilele care au urmat, am incercat sa ma autoconving ca planul meu terapeutic era bun. De buna seama, aveam de partea mea intreaga teorie referitoare la psihoterapie. Sarcina mea era sa o determin sa-si retraiasca evenimentul suprimat din copilarie, sa vorbim despre el, sa derulam inapoi energia blocata in psihicul sau, sa aducem in mintea constienta tulburarea tinuta captiva in subconstient. Astfel, sentimentul de vinovatie putea fi eliberat. Trebuia sa o desensibilizez pe Sue fata de ideea de foc, aprinzand o alta lumanare, demonstrandu- i ca aveam incredere in afirmatia mea ca asemenea fenomene, cum ar fi declansarea focului, erau niste simple iluzii.

La ce-a de treia intalnire, eram putin agitat. Am aprins lumanarea si m-am asezat pe scaunul meu. Am inceput sa discutam despre sentimentele sale legate de copilarie si de intalnirile noastre precedente. Din partea sa, discutia era foarte emotionala si, impreuna, am reusit sa atingem emotii foarte profunde. Am simtit ca ajunsesem intr-un moment propice vindecarii, si am condus-o intr-o usoara stare de hipnoza, pentru a retrai incidentul din copilarie. Sesiunea se apropia de sfarsit. Nu mai izbucnise niciun foc in cabinetul meu, sau de-a lungul strazii. Victorios, eram gata sa-i dau aceasta veste buna, cand – si jur ca acesta este purul adevar – o furgoneta noua a fost cuprinsa de flacari, chiar in fata cabinetului meu. Ea se apropia de semaforul din intersectia, unde se afla cabinetul meu si tocmai luase foc! Gasindu-mi cu greu cuvintele cu care sa o pot linisti, i-am spus, destul de neconvingator, ca focul s-a mutat ceva mai departe de noi, ceea ce indica, probabil, ca faceam progrese.

Am stabilit o noua intalnire. Saptamana urmatoare, o clienta foarte nervoasa a venit in cabinetul unui terapeut foarte nervos. Dar, nu s-a mai intamplat nimic – si nimic asemanator nu a mai aparut vreodata. Munca din aceste patru saptamani i-au transformat stigmatul copilariei, iar fenomenele gen poltergeist din jurul sau au luat sfarsit.

Munca noastra comuna s-a incheiat cu succes, dar nu a fost deloc usor. Partea logica a creierului meu s-a chinuit foarte mult sa priceapa ceva din ceea ce se intamplase. Oare era posibil ca o constiinta umana sa creeze cu adevarat fenomene precum aprinderea spontana a focului? M-am asigurat pe mine insumi ca astfel de lucruri nu erau reale, ci erau doar niste coincidente bizare. In ciuda a incercarii mele de a-mi mentine starea de confort, senzatia de neliniste nu a disparut. In pregatirea mea profesionala nu se facuse nicio referire la faptul ca se pot intampla asemenea lucruri in procesul terapeutic. Pur si simplu, eu nu aveam cadrul conceptual pentru asemenea evenimente stranii.

Timp de peste un an, am continuat sa primesc clienti cu dileme psihologice neobisnuite. Deseori, munca terapeutica necesita patrunderea in teritoriul transpersonal. De exemplu, uneori, rezolvarea unei probleme psihologice obisnuite a condus la o “posibila” viata anterioara. Spun posibila, fiindca nu exista o modalitate stiintifica de a dovedi daca o anumita experienta este cu adevarat dintr-o alta viata sau este o metafora creata de mintea subconstienta. Printre altele, eu am descoperit ca determinarea autenticitatii unei amintiri dintr-o viata anterioara nu este chiar atat de importanta, daca ea poate schimba comportamentul psihologic in prezent. Dupa cum spunea bunica mea, dovada este in budinca; dar, sa revenim la cabinetul meu de terapie. Coincidente bizare apareau peste tot, precum ciupercile dupa ploaie.

Apoi, am trait experienta unei coincidente, care mi-a bulversat mintea.

Reptila launtrica

De ceva vreme, avusesem o serie de vise in care eram urmarit. O reptila gigantica, cu o arma Uzi automata, ma pandea din tufisuri, pentru a ma asasina imediat ce ieseam din casa. Acest vis s-a repetat aproape in fiecare noapte, timp de cateva saptamani. Visul era foarte suparator si parea real; am inceput sa notez intr-un jurnal si sa dialoghez cu asasinul reptilian. Nu voi intra in detalii aici, fiindca aceasta experienta nu se refera direct la subiectul acestui articol, dar pot spune ca a fost implicata foarte multa energie, dupa cum va puteti imagina.

Intr-o noapte, dialogam cu creatura din vis prin intermediul jurnalului meu. Dupa un timp, am chemat-o, spunandu-i ca imi produce o stare emotionala neplacuta. I-am dat asasinului meu virtual numele de Liz, fiindca era, desigur, o reptila (NT: Lizard, in limba engleza).

Atunci, a sunat telefonul. Imi amintesc ca m-am uitat la ceas. Era aproape 3 dimineata. M-am dus la bucatarie si am ridicat receptorul. Vocea de la capatul firului era clara, desi era foarte multa energie staica pe linia telefonica.

“Este Liz acolo?”, a intrebat vocea.

“Da,” i-am raspuns, “Si as vrea sa plece!” Am inchis telefonul, iar mintea mea a luat-o razna. Adica, ce posibilitati ar fi existat ca un strain sa greseasca apelul, cautand pe cineva cu numele de Liz, in timp ce eu dialogam cu o creatura din vis, numita Liz?

Intr-o zi, am dat peste scrierile unui psihiatru elvetian, Carl Jung. Dintr-o data, am descoperit cadrul pentru aceste intalniri stranii. In cartile sale, Jung descria ceea ce experimentasem eu. El avea si o definitie pentru aceste experiente: “Sincronicitatile indica ceva care se misca in profunzimea mintii subconstiente. Cand aceasta miscare este suficient de puternica, ea influenteaza mediul exterior”. Dr. Jung a fost inspirat in teoria sa privind sincronicitatea de o experienta foarte ciudata cu un pacient de-al sau. Atunci, pacientul a descris un vis profund si plin de viata despre un bondar.

Era pe la mijlocul iernii si afara se asternusera mormane de zapada. Deodata, Dr. Jung si pacientul sau au auzit o bufnitura in fereastra acoperita de gheata. S-a dovedit ca sursa acelui zgomot era un bondar!

Posibilitatea unei astfel de intamplari iti tulbura mintea. Ciudatenia unui astfel de eveniment te descumpaneste. Cum era posibil ca un bondar sa zboare de colo-colo in miezul iernii, lovindu-se, in mod repetat, de fereastra unei incaperi in care un pacient povestea un vis in care aparea un bondar?

Eram coplesit. Carl Jung a devenit calauza mea. Am citit tot ce mi-a cazut in mana. Si, s-a intamplat ceva foarte ciudat. Cu cat acordam mai multa atentie sincronicitatilor, cu atat ele pareau sa se manifeste tot mai des.

Sincronicitatile trezesc intotdeauna o senzatie ciudata. Cred ca acest lucru se datoreaza unei alinieri bruste intre experienta noastra interioara si lumea exterioara. Timp de unul sau doua momente, cele doua lumi ale noastre, interioara si exterioara, par extrem de conectate. Uneori, sincronicitatile pot fi amuzante. In cadrul unui workshop din Big Island, Hawaii, un tanar (sa-i spunem Joe), s-a confruntat cu puterea evenimentelor sincronice, intr-un mod foarte amuzant.

Broasca testoasa

Aceasta era prima calatorie a lui Joe in Hawaii, iar el se indragostise de scufundari. El isi luat echipamentul de scufundare si plonja in apa din apropierea hotelului, ori de cate ori era posibil. Intamplator, pe tot parcursul workshop-ului, apele au fost pline de broaste testoase. Stiu acest lucru fiindca si mie imi plac scufundarile si m-as fi aruncat oricand in apa. Unora le place sa inoate cu delfinii, dar eu prefer broastele testoase. In primul rand, pentru ca pot tine ritmul cu ele. Inotul alaturi de o testoasa de 100 de ani este o experienta minunata. Imi amintesc cum am inotat cu una dintre aceste simpatice vietuitoare, timp de aproape o ora. Semana la fata cu Yoda din Razboiul stelelor si, de fiecare data cand ma privea, ma simteam asemenea unui copil de 4 ani; lumea se transforma, din nou, intr-un loc magic, minunat.

In ultima zi a workshop-ului, Joe a iesit pentru o ultima runda de scufundari din aceasta calatorie. Spre disperarea sa, toate broastele testoase disparusera si nu mai ramasese nicio urma a prezentei lor. Totusi, el si-a amintit de exercitiile noastre de materializare a dorintelor si a inceput sa le practice.

Secretul materializarii

In timpul workshop-ului, explorasem efectele emotiilor, in special in legatura cu manifestarea. Ca parte a acestei explorari, am facut un exercitiu in care ne-am imaginatemotia pe care doream sa o exprimam in viata noastra. Cheia era sa fim cat mai la obiect posibil si sa simtim, cat mai puternic posibil, emotiile generate de obtinerea rezultatului dorit.

Impreuna, cele doua elemente (specificitatea si emotia) sunt aliati puternici in procesul de materializare. M = S + E.

Important este sa fiti cat mai exacti posibil, imaginandu-va detaliile in minte, cat mai clar. Apoi…sa generati emotii pozitive in legatura cu aceasta viziune. Sa simtiti ca aveti deja ceea ce va doriti – si, un aspect foarte important este sa simtiti recunostinta, ca si cum ati avea ceea ce va doriti! Urmatorul pas implica detasarea de viziune si de emotii. Ati creat un electromagnet. El va incepe sa atraga situatia/situatiile catre voi, care sa va ajute in materializarea viziunii. Dar trebuie sa va detasati de magnetul mental, ca sa zic asa. Detasati-va de dorinta – si fiti siguri ca veti fi surprinsi de rezultat. Apoi, faceti ceea ce simtiti ca ar fi necesar pentru a materializa dorinta respectiva. De obicei, nu ajunge doar sa va imaginati materializarea dorintei. Trebuie sa si faceti ceva. Dar, in general, veti descoperi ca “magnetul mental” pe care l-ati creat va face ca materializarea sa se produca mai rapid si cu un efort mai mic. Cu toate acestea, trebuie sa aveti grija. Fiti atenti cu ceea ce alegeti sa creati si asigurati-va ca nu va leza pe nimeni – inclusiv pe voi insiva.

Dar, sa revenim la Joe si la disparitia testoaselor.

Plutind prin apa, el a inchis ochii si si-a reamintit cum se simtea atunci cand inota cu batranii sai prieteni. Mi-a spus ca s-a simtit atat de puternic, incat, la un moment dat, nu mai stia ce era real si ce doar isi imagina. Si-a amintit sa cheme testoasele din inima si, pentru un timp, a continuat sa inoate. Apoi, a deschis ochii, gata sa se intoarca inot pe plaja hotelului. Spre uimirea si incantarea sa, broastele testoase se intorsesera! Inotau peste tot in jurul sau. Intr-o stare de extaz, Joe a inotat impreuna cu noii sai prieteni, tot timpul care-i mai ramasese.

Acest eveniment sincronistic a fost cu adevarat extraordinar pentru Joe; dar, a mai urmat ceva interesant. Intors in camera, Joe si-a facut bagajul, gata sa paraseasca hotelul, pentru a pleca spre casa. Pe cand facea check-out-ul, Joe s-a intors catre un prieten al sau din copilarie, cu care pierduse legatura. Ei crescusera impreuna, iar acesta era momentul minunat al regasirii.

Incredibil de interesant, numele sau era Turtle (broasca testoasa)!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire