Sincronicitati - Partea II

Tom Kenyon

Sincronicitatile si moartea

De-a lungul anilor, am observat ca sincronicitatile apar adesea in preajma mortii sau a transformarilor psihologice care sunt percepute asemenea mortii.

Am trait experienta unei astfel de sincronicitati ciudate in preajma mortii mamei mele. Am primit un telefon, tarziu, in noapte, de la o sora medicala de la un camin de batrani, care mi-a spus ca mama era pe moarte. Am condus cinci ore si am ajuns la casa parintilor mei dupa amiaza, tarziu.

Cand am intrat in casa, tata si fratele meu urmareau TV I, in incaperea invecinata cu camera mamei mele. Sora medicala m-a salutat si a iesit, pe moment, din camera.

Mama era aproape inconstienta, dar m-a recunoscut. Mi-a cerut sa-i cumpar ceva de la magazin, ceea ce mi s-a parut ciudat, dar am plecat sa-i aduc ceea ce dorea.

Cand m-am intors, tata si fratele meu inca se uitau la televizor. Amandoi erau infricosati de moarte, iar refuzul lor fata de ideea mortii ii facuse sa stea in fata televizorului, in sufragerie, in loc sa fie alaturi de mama mea, in ultimele sale momente. M-am oprit sa vad la ce se uitau. Programul a continuat cu o telenovela banala, in care personajele principale erau intr-un salon de spital cu o ruda care, ia ghiciti, tocmai isi dadea sufletul!

Am intrat in dormitor si am vazut ca mama murise. Un timp, mi-a parut foarte rau ca nu am fost alaturi de ea in momentul plecarii; apoi, am descoperit ca astfel de evenimente erau tipice unor asemenea situatii. O persoana in pragul mortii alege sa moara atunci cand persoanele dragi lor nu se afla in apropiere.

Pisica lui Schrodinger si incertitudinea cuantica

Pe cand aveam vreo patru ani, parintii mei mi-au daruit, de Craciun, un “Jack‑in‑the Box” (NT: cutiuta cu surprize; este o jucarie constituita dintr-o cutie, cu o manivela. Cand se rasuceste manivela, ea canta o melodie, adesea "Pop Goes the Weasel". La sfarsitul melodiei, capacul se deschide si apare un mascarici). Imi placea la nebunie. As fi stat ore intregi sa invart manivela, ca sa ascult melodia. La nota finala, capacul se deschidea si aparea Jack, cu micuta lui palarie de clovn. Titlul acestui articol l-am dat in onoarea acelei cutiute cu surprize. Eu cred ca sincronicitatile seamana foarte mult cu ea. Ei bine, poate ca seamana mai mult cu o combinatie intre cutiuta cu surprize si pisica lui Schrodinger.

Cei care nu sunt niste adepti infocati ai fizicii cuantice s-ar putea sa nu recunoasca prietena-felina a lui Schrodinger. Pisica nu a existat niciodata in realitate, ea fiind doar o plasmuire a imaginatiei lui Schrodinger. Pe vremea aceea, el se lupta cu una dintre numeroasele ciudatenii ale teoriei cuantice – incertitudinea. In ceea ce priveste mecanica cuantica, problema este ca nu poti prezice niciodata nimic cu certitudine. Nu exista decat probabilitatea ca ceva sa se poata intampla sau nu. De fapt, acest lucru l-a pus in incurcatura si pe Einstein, care remarca cu sarcasm: “Dumnezeu nu joaca zaruri”!

In incercarea sa de a explica inexplicabilul, Schrodinger a nascocit o cutie imaginara. In fizica cuantica, o multime de lucruri sunt imaginare, cata vreme nu exista nicio posibilitate de a vedea ceva atat de mic.

Oricum, sa ne imaginam ca o pisica se afla intr-o cutie inchisa etans, in care se introduce hrana otravita. Folosind modelul cuantic, nu putem prezice daca, dupa un timp, pisica este moarta sau vie. Doar atunci cand deschidem cutia si privim inauntru, toate probabilitatile se naruie in fata unei singure realitati – o pisica vie sau moarta.

Nu stiu de ce Schrodinger a ales un exemplu legat de viata si moarte. De ce n-o fi pus un ghem din iarba matelor, ca sa vada daca pisica se joaca sau nu cu el? Din cate stiu eu, nimeni nu i-a pus vreodata aceasta intrebare, deci, cred ca nu vom sti niciodata.

Dar, fiindca am abordat acest subiect, puteti observa ca mintea lui Schrodinger, asemenea mintii voastre sau mintii mele, este ea insasi un fel de cutie a lui Schrodinger. Adica, probabil ca erau sute de posibilitati care se invarteau prin mintea sa subconstienta. O pisica intr-o cutie; un catel intr-o cutie; sau, poate, o broasca testoasa intr-o cutie! Poate ca experimentul sa fost legat de observatia daca mica jivina dormea sau era treaza. Mult mai dragut, cred eu, decat sa vezi daca traieste sau nu.

Oricum, gandirea este cam la fel. Nu putem prevedea ceea ce va produce mintea noastra, pana cand acel ceva nu apare! Ati observat acest lucru in legatura cu mintea voastra? Gandurile pot fi extrem de imprevizibile, intr-o oarecare masura datorita faptului ca gandul insusi este un eveniment cuantic.

Iar evenimentele cuantice sunt, intr-adevar, ceva foarte mic. De fapt, pentru a intra sub incidenta legilor mecanicii cuantice, ceva trebuie sa fie mai mic decat o sutime dintr-un inci (1 inci = 2.54 cm).

Obiectele atat de mici, cum ar fi particulele atomice s.a.m.d., au o masa (greutate) atat de mica, incat nu sunt influentate de forta gravitatiei, cum sunt obiectele mai mari decat o sutime dintr-un inci.

O scurta privire asupra neuropsihologiei ne arata ca atat neurotransmitatorii , cat si neuropeptidele se simt in largul lor in interiorul campului cuantic. Aceste creaturi moleculare raspund de gandire si sentimente, gazduind, totodata, si alte functii biologice. Si, ia ghiciti, voi nu puteti prevedea ceea ce vor face ele. Nu puteti decat sa va hazardati sa ghiciti.

Exista posibilitati infinite in privinta directiei pe care o va lua gandul. Doar atunci cand el apare in constiinta noastra, putem spune cu certitudine incotro se indreapta. Pana atunci, totul este incert. Nu exista nicio certitudine.

Haideti sa revenim la teoria sincronicitatilor gen Jack‑in‑the‑Box. Invartiti si tot invartiti si, dintr-o data, din cutie apare Jack.

Este o metafora foarte ciudata, trebuie sa admit, sa spui ca psihicul nostru este precum o cutie muzicala, dar se pot face anumite paralelisme. Atunci cand ceva incepe sa se rasuceasca in psihicul nostru, ceva care dispune de o imensa energie emotionala, se pot intampla lucruri interesante. Iar daca rasucim (cream energie) suficient de mult, apare ceva. Acum, acest “ceva” poate lua multe forme. Uneori acest ceva ne este cunoscut, alteori ne poate surprinde.

De exemplu, daca suntem furiosi, putem tipa, sau putem lovi ceva sau pe cineva, sau putem pastra in noi aceasta furie. Insa, aceasta energie trebuie sa se duca undeva. Energia nu poate fi distrusa. Ea, pur si simplu, isi schimba forma.

Daca energia voastra mentala/emotionala este destul de puternica, ea poate influenta mediul exterior. Eu cred ca asa apar sincronicitatile.

Pe la douazeci de ani, eram deja bine asezat pe calea mea spirituala si devenisem un vegetarian convins. Odata, am mers la restaurant cu prietenii, unde am comandat o salata vegetariana “iluminata spiritual” si apa cu lamaie. Dar, problema era ca eram lihnit dupa proteine. Imi amintesc ca, in mintea mea, am schimbat comanda, in timp ce chelnerita plecase sa aduca puiul comandat de prietenii mei. In realitate, am auzit o voce tipand in capul meu: “Nu-l asculta pe vegetarianul asta nebun! Eu vreau cheeseburger cu cartofi prajiti”. Dar nu am spus nimic cu glas tare. Cand chelnerita s-a intors cu comenzile noastre, mi-a pus in fata un burgher si cartofi prajiti. Prietenii mei erau contrariati. Ei si-au amintit cu certitudine ca eu comandasem o salata vegetariana. Chelnerita a negat, neincrezatoare: “Puteam sa jur ca ati cerut un cheeseburger”, a spus ea. “E in regula”, i-am raspuns si a fost cea mai buna mancare pe care o mancasem de luni de zile.

Acesta este un exemplu bizar de sincronicitate, dar are toate elementele necesare. Fusese emisa o mare cantitate de energie mentala/emotionala in psihicul meu. Intr-un fel sau altul, chelnerita se “acordase” la dorinta mea reala pe care o ascundeam atat de prietenii mei, cat si de mine insumi. Cand ea s-a intors cu comanda noastra, Jack a tasnit afara din cutie, iar ea mi-a pus in fata obiectul dorintei mele. Iata mecanica cuantica in actiune!

Eu presupun ca noi toti cream sincronicitati in jurul nostru, chiar daca suntem sau nu constienti de acest lucru.

Motivul pentru care am scris acest articol este credinta mea ca, in viitor, vom experimenta tot mai multe sincronicitati, atat la nivel individual, cat si colectiv. Si cred ca este util sa recunoastem faptul ca sincronicitatile sunt functii ale constiintei. Ele traiesc in lumea launtrica, acolo unde mintea intalneste materia, si sunt indicatori ai puterii pe care o purtam in noi.

Provocarea este cum sa interpretam corect sincronicitatile.

Realitate si iluzie

Toate acestea ma duc la o alta observatie in privinta sincronicitatilor. Ele nu inseamna, in mod obligatoriu, ceea ce credem noi. Ele sunt, pur si simplu, evenimente paralele. Ceva s-a petrecut in lumea exterioara, ceva ce este asemanator cu ceva din lumea noastra launtrica. Ele sunt o semnatura, un semn ca ceva profund s-a miscat in psihicul nostru.

Cunosteam o femeie care a interpretat in mod gresit o sincronicitate si s-a trezit abandonata in mijlocul desertului. Pe atunci, ea era profund interesata de OZN-uri si tanjea sa fie preluata de “nava-mama”. Saptamani intregi, ea a avut tot felul de fantezii in care se ducea in desert, de unde putea fi preluata la bordul unei farfurii zburatoare. Cred ca tocmai se vorbea despre marturiile privind prezenta OZN-urilor, fapt care i-a alimentat fantezia. Oricum, intr-o noapte, in timp ce trimitea rugaciunile sale arzatoare acasa, ”in Pleiade”, o stea cazatoare a lasat o dara luminoasa pe cer. Ea „a stiut” ca acesta era un mesaj de la fratii si surorile sale stelare, care veneau sa o ia acasa.

Unii ar putea chiar sa considere experienta sa drept un semn, dar, dupa mintea mea, semnele apar de la sine, fara vreo corespondenta mentala. Cu alte cuvinte, ea trimisese deja o rugaciune fierbinte catre univers atunci cand dara luminoasa aparuse pe cer. Meteoritul aparuse simultan cu activitatea sa mentala. Acest lucru i-a dat aspectul unei sincronicitati. Ea si-a parasit serviciul si si-a vandut lucrurile. Nu si-a pastrat decat cateva haine si Fordul Pinto. Apoi, a condus din Carolina de Nord, pana in New Mexico, unde a asteptat marea intalnire. Insa, nava mama nu s-a aratat niciodata. Cred ca a asteptat timp de vreo cateva saptamani, pana cand a ramas fara mancare, apa si bani. S-a intors acasa daramata, fara slujba si facandu-i pe prietenii sai sa creada ca a luat-o razna.

Ea si-a interpretat gresit sincronicitatea. Asta nu inseamna ca a inteles acest lucru. Iar eu cred ca acesta este pericolul cu aceste creaturi ciudate ale mintii noastre. Nu trebuie sa ne grabim sa tragem concluzii privind sensul lor, chiar daca le resimtim foarte puternic.

Lucrurile sunt si mai complexe, fiindca, uneori, sincronicitatile sunt cu adevarat mesaje transmise de sinele nostru launtric. In acele momente, ele sunt precum un deget al destinului si multe lucruri importante depind de alegerea noastra de a tine, sau nu, seama de ele.

Inselatoria

Acum cativa ani, am fost angajat pe post de co-instructor, de catre un faimos facilitator in domeniul dezvoltarii personale. El era o persoana foarte talentata, care a schimbat vietile multor oameni, dar era si un maestru al inselatoriei. Cu cat intelegeam mai bine modul in care actiona, cu atat imi devenea mai clar acest lucru.

La unul dintre seminarii, circa nouazeci de oameni venisera din multe tari ale lumii sa studieze cu el. El promovase acest seminar drept o abordare a tiparelor de sunete destinate creierului. El pretindea ca descoperise tonurile exacte care stimulau diferite zone ale creierului. Jumatate din audienta erau oameni de diverse profesii, iar cealalta jumatate erau terapeuti profesionisti. Eram entuziasmat sa predau unui grup atat de motivat, si ma bucuram din tot sufletul.

Apoi, s-au intamplat niste lucruri ciudate, asa cum se petreceau intotdeauna in preajma acestui profesor. Mai traisem si inainte experienta acestei “lipse de integritate” in prezenta sa si a personalului sau, dar reusisem intotdeauna sa-mi scot din minte acele incidente. De aceasta data, era strigator la cer. Intr-una din seri, un neuropsiholog facea o prezentare grupului nostru. Era o femeie extraordinara, cu multa cunoastere si o intelepciune profunda si inspiratoare. Ma aflam in camera cu echipamentul audio-vizual, cand ea a venit si i-a inmanat unei persoane din echipa tehnica un material video, spunand foarte clar ca dorea ca acest material sa nu fie copiat. Era o inregistrare a ultimei sale lucrari in domeniul energiei subtile, si era foarte protectoare cu ea.

Imediat ce femeia a iesit din camera, tehnicianul a introdus o caseta goala in aparatul de inregistrare si a inceput sa copieze rapid materialului video ce tocmai ii fusese inmanat. “Lui JD (initialele facilitatorului) ii va placea la nebunie sa puna mana pe materialul asta”! M-am intins si am oprit aparatul. “Nu”, am spus. Atitudinea mea m-a surprins si pe mine, fiindca, de obicei, nu ma amestecam in astfel de probleme. Dupa prezentare, cand ma pregateam sa ma intorc in camera mea. JD m-a oprit si m-a intrebat daca nu as vrea sa il vizitez acasa, in acea seara. “De ce”? – l-am intrebat cu inocenta.

“As vrea sa ma ajuti sa inteleg in ce parti ale creierului ajung aceste sunete”! Am refuzat. Mi-am petrecut intreaga noapte intr-un fel de tulburare intelectuala. Ma simteam raspunzator pentru cei nouazeci de oameni care venisera sa invete de la noi. Imi tot spuneam ca eu eram doar un angajat, ca era responsabilitatea lui JD, nu a mea. Pe langa toate astea, eu fusesem platit foarte bine. Era mai bine sa imi tin gura si sa ies cat mai putin sifonat din acest seminar.

Privind in urma, problemele cu JD se ivisera de cateva luni. Fiecare seminar la care participasem scotea la iveala noi dovezi de necinste, iar eu eram in pragul unei crize, intr-un punct in care trebuia sa fac o alegere de genul celor care iti schimba cursul vietii. Sincronicitatea a aparut in ziua urmatoare. JD a hotarat sa faca o Renastere in grup, in apa rece, care, dupa umila mea parere, era o nebunie. Dar, JD credea in starile-limita in care isi aducea cursantii.

Renasterea este un proces de respiratie circulara, care poate avea efecte de transformare si iluminare, daca este facut in mod corespunzator. Daca este facut in mod impropriu, el poate fi daunator. De obicei, tehnica renasterii se face mai intai la sol. Dupa ce persoanele implicate in proces se obisnuiesc cu acest tip de respiratie si cu fenomenele intense pe care aceasta le declanseaza, ele intra in apa calda. Insa renasterea in apa rece este o experienta extrem de intensa. Cred ca era o singura persoana, in tot grupul de 90 de oameni, care mai experimentase o astfel de tehnica. Iar din intregul personal, eu eram singurul atestat in tehnica renasterii. Nici macar JD nu avea prea multa experienta. Iar din randul personalului, doar doi trecusera prin acest proces, o data sau de doua ori.

Piscina hotelului era plina ochi cu vreo nouazeci de oameni in costume de baie. Unii dintre cursanti trebuiau sa-i apuce de cap pe cei care urmau sa renasca si atunci, ei sau ele plutea ca niste geamanduri. Era o zi mohorata, cu o temperatura scazuta, care facea vremea si mai rece. Eram ingrijorat, dar imi spuneam ca JD era raspunzator. Am continuat programul. In timp ce priveam marea de corpuri omenesti care incerca sa treaca printr-o experienta impropriu pregatita, ma gandeam ca situatia era sminteala curata. Starea mea de ingrijorare legata de nesiguranta experientei a iesit din nou la suprafata. Dar, mi-am reamintit mie insumi ca doar faceam parte din personal si ca nu era responsabilitatea mea. Era a lui JD.

Am simtit o prezenta in spatele meu. Era o femeie in varsta de aproape 60 de ani, cu o privire foarte ingrijorata. Ea mi-a spus ca se temea de ceea ce se intampla acolo, dar ca, “daca Tom Kenyon era implicat, atunci stiu ca totul va fi in ordine”. Am impietrit. Si atunci am stiut ca trebuie sa ma despart de mentorul meu. Acesta a fost ultimul lui seminar la care am participat.

Nu voi uita niciodata sincronicitatea acelui moment. Intr-o clipita, ea mi-a demontat incertitudinea si m-a condus catre propria mea activitate, pe care o puteam face singur, nu in calitate de co-facilitator al altora.

Ganduri de final

Deci, la ce ne folosesc toate acestea? Cum ne-am putea descurca cu sincronicitatile, atunci cand apar si cum am putea intelege ce inseamna ele?

Ei bine, pentru incepatori, intelegerea depinde de persoana care percepe. Creierele noastre interpreteaza incontinuu evenimente si creeaza semnificatii, chiar si acolo unde acestea nu exista. Este ceea ce face creierul – cel putin, partea care gandeste.

Intrucat am avut de a face cu sincronicitatile, deja de multi ani, eu cred ca ele nu au neaparat o semnificatie. Semnificatia, daca exista vreuna, apare din modul in care le interpretam. Am ajuns sa le consider mai mult ca pe niste semne de exclamatie. Ele sunt un semn care indica faptul ca se petrece ceva important in subconstient. De aceea, atunci cand intalnesc o sincronicitate, eu imi focalizez atentia in interior. Caut sa descopar ce anume “se misca” in propriul meu univers psihic. Si, personal, cred ca aceasta introspectie este mult mai plina de resurse, decat incercarea de a pricepe ce inseamna sincronicitatea in sine.

Sincronicitatile seamana putin cu ornitorincii care se joaca in apele australiene. Aceste mici si dragalase animalute marsupiale fac parte din doua specii diferite. Ele au cozile plate, precum castorii si au blana. Au sange cald, ca mamiferele, dar fac oua, precum reptilele. In mod straniu, sunt rezultatul combinarii a doua lumi biologice diferite – reptiliana si mamifera. Tot asa, sincronicitatile sunt si ele un rezultat al combinarii a doua lumi – lumea gandurilor si emotiilor noastre si lumea evenimentelor exterioare.

Acum, in secolul al XXI-lea, campurile fizicii cuantice, biologia si psihologia dezvaluie un teritoriu interior uluitor. S-a descoperit ca psihologia noastra ne reflecta biologia si incertitudinea cuantica a radacinilor noastre subatomice.

Mintile, gandurile si sentimentele noastre sunt plamadite din praf de stele. Si nu vreau neaparat sa ma exprim poetic. Nenumaratele particule subatomice, care se rotesc aleatoriu in supa cuantica a universului s-au nascut dintr-un inceput incandescent, pe care noi nu putem decat sa ni-l imaginam. Mintea si materia au fost turnate impreuna, in turnatoria cosmosului, in moduri pe care abia acum incepem sa le intelegem. Pentru cei care doresc sa patrunda in esenta misterelor mintii si materiei, sincronicitatile sunt aur curat. Ele va vor dezvalui ceea ce veti reusi sa descoperiti. Dar, fara tagada, este vorba de aur curat.

Vizualizati materialul original

TOM KENYON