marți, 25 august 2009

NASA - Misiunea LCROSS


NASA uimeste din nou cu nonsalanta caracteristica, o noua misiune a fost lansata in data de 18 Iunie 2009. Misiunea are ca scop declarat cercetarea subsolului lunar pentru identificarea de elemente ce pot sustine viata pe luna. Mai precis se cauta apa, sub forma de gheata si hidrogen, elemente primare ce vor folosi intr-o prima faza la sustinerea vietii in viitoarele baze lunare, ulterior ajutand la procesul de terraformare. Nimic anormal pana aici, primul semn de intrebare apare o data cu aflarea modalitatii prin care se va face cercetarea subsolului lunar si anume prin bombardarea unui crater, aflat la polul sud lunar, cu un proiectil ce va avea la impact o viteza de 2 ori mai mare decat a unui proiectil militar obisnuit. Al doilea aspect curios este faptul ca ca nu se vor face cercetari la fata locului, ci praful si fragmentele lunare degajate in urma impactului vor fi cercetate cu ajutorul unei aparaturi speciale ce se afla in momentul de fata in proces de calibrare. Proiectul are la baza colaborarea dintre cercetatorii britanici si cei americani. Cel ce a fost desemnat de NASA’s Ames Research Center in functia de Principal Investigator este Dr. Anthony Colaprete (mason).
Lasand deoparte aspectele de ordin stiintific si cautand sa privim din alt unghi aceasta misiune vom observa detalii uimitoare ce altfel ne scapa.
Nu voi intra in amanunt dar voi enumera cateva din teoriile legate de satelitul pamantului precum:
  1. teoria conform careia luna nu esste un satelit natural al pamantului ci a fost adusa pe orbita terestra acum 12.000 - 11.000 ani;
  2. teoria conform careia luna e goala pe dinauntru;
  3. stranietatea reflectata de modul in care orbiteaza in jurul pamantului.
Un alt aspect prin prisma caruia suntem obligati sa privim e aspectul spiritual. Ultimele evenimente sociale ne releva adevarata fata a razboiului surd ce are loc intre Illuminati, generatoarea Noii Ordini Mondiale si Confederatia Galactica, razboi ce se duce cu toate armele. Mediumi din intreaga lume confirma ca nave ale Confederatiei Galactice au luat pozitie pe orbite exterioare orbitei lunii asteptand momentul oportun pentru interventie. Membrii ai Confederatiei Galactice aflati pe pamant, incarnati in diferite locatii, au inceput sa se trezeasca in masa, fapt ce a determinat grabirea agendei Illuminati, prin sporirea activitatilor membrilor sub toate aspectele. Un alt amanunt interesant legat de misiunea LCROSS ar fi calculul numerologic al indicilor numerici din datele desfasurarii misiunii, inclusiv a locatiei de impact (latitudine si longitudine). Tulburator e faptul ca se incearca suprimarea celui mai important aspect al vietii, IUBIREA ! Mult mai probabil ca acest act de "cercetare" sa vizeze pe cat de mult posibil reflectarea si dispersarea atat a radiatiilor solare, cat si a energiilor brnrfice care ne sunt trimise atat de Confederatia Galactica cat si de insusi Marele Arhitect al Universurilor, energii ce permuta constiinta umana pe un nou nivel.
Ma gandesc la misiunea Apollo 13 ! In mod sigur se va reedita istoria !

Misiunea LCROSS - NASA

NASA - Video

"Tot ce va sa vie, s-a intamplat deja"
Lumina, Iubire si Adevar voua tuturora

joi, 20 august 2009

Un mesaj planetar de la Hathori prin Tom Kenyon

MINCIUNI, JUMATATI DE ADEVAR SI MANIPULARE



Am vrea să vă vorbim despre o perioadă periculoasă şi ameninţătoare în care intraţi acum. Am mai vorbit despre asta în ultima noastră comunicare, atunci când am discutat despre nodurile de haos.
Din perspectiva noastră, vă apropiaţi de manifestarea unui asemenea haos.
Sunt câteva motive şi vrem să le analizăm. Dar înainte de asta, vrem să vă asigurăm de credinţa noastră în suveranitatea conştiinţei umane. Credem că voi, ca un colectiv, vă puteţi schimba destinele, chiar pe măsură ce ele se dezvăluie, se desfăşoară în faţa voastră.
Prin urmare, acest mesaj nu este un verdict, ci un apel la prezenţă şi măiestrie spirituală.
După cum vedem noi lucrurile, virusul H1N1, numit în mod obişnuit „gripa porcină” este o creaţie a ingineriei genetice. A fost creat. Nu este o mutaţie naturală. Este o incercare voită a forţelor ascunse în spatele guvernelor voastre de a vă controla şi de a vă manipula. Este un experiment social, cu consecinţe cumplite dacă el va fi reuşi să fie finalizat.
Minciunile, adevarurile spuse pe jumătate şi manipulările privind informaţiile despre acest virus, sunt foarte încurcate. Dar indiferent de urmări, ne este clar că toate acestea au fost iniţiate de conştiinţa umană.
Şi mai este clar pentru noi faptul că ele pot fi distruse numai prin conştiinţa umană. Frica pentru supravieţuire este una dintre cele mai importante tactici folosite pentru a manipula şi aceste forţe întunecate vor folosi toate mijloacele de care dispun pentru a se asigura că frica va creşte din ce în ce mai mult în următoarele căteva luni (mai puţin ani).
Ca maeştri spirituali, sarcina voastră este să transcedeţi acest control colectiv al minţii şi să vă găsiţi propria cale prin acest haos care va urma. Nu există o ghidare anume în ceea ce priveşte modalitatea în care veţi face faţă. Depinde de voi şi de propria voastră capacitate de discernământ. Din perspectiva noastră, e ca şi cum o fisură ar fi făcută în chiar mecanismul conştiinţei sociale.
Sunt cei care se vor da la o pate din cauza fricii şi vor susţine acţiunile radicale, inclusiv inocularea, şi, cu siguranţă nu se vor limita la asta. Fiecare dintre voi trebuie să ia propriile decizii, pentru că voi sunteţi cei ce trăiţi în corp şi voi sunteţi cei care veţi fi cel mai mult afectaţi.
Dar trebuie să vă spunem că noi vedem aceste inoculări ca fiind foarte suspecte. Ele sunt contaminate. Ele nu protejează. De fapt, ele vor dăuna sănătăţii multora şi conţin dispozitive de control crud al minţii, create de un domeniu ştiinţific abia format, numit „nano tehnologie”
Din nou, nu putem să vă dăm sfaturi despre ce ar trebui să faceţi sau să nu faceţi in această situaţie. Este alegerea voastră supremă. Noi doar vă spunem ce vedem şi care este punctul nostru de vedere asupra situaţiei.
Problemele voastre economice nu s-au terminat. Unele elemente ale economiei s-au stabilizat prin acţiuni clandestine făcute în spatele uşilor închise ale celor ce deţin puterea economică. Dar sistemul este ciuruit de bombe şi stresul produs de creşterea catastrofelor economice se va adăugă la haos.
Mai sunt multe elemente care vor apărea pe măsură ce vă apropiaţi de ceea ce noi am numit noduri de haos. Dar principalul motiv al acestei comunicări este de a vă arăta o cale prin această tranziţie ameninţătoare şi periculoasă prin care treceţi.
Nu este timpul pentru cei slabi de înger. Este timpul pentru cele mai mari rezerve de curaj, discernământ şi intuiţie.
Cuvintele noastre sunt pentru cei care simt adevărul momentului. Dacă ceea ce vă spunem pare a fi de domeniul imaginaţiei, atunci nu aveţi niciun motiv pentru a continua să citiţi.
Cuvintele noastre sunt pentru aceia care ştiu că a venit momentul, că este timpul pentru adevăraţii maeştri şi în ciuda fricii care vă poate cuprinde mintea şi inima, ştiţi că va răsări din voi curajul pentru că întraga viaţă depinde de alegerile pe care le faceţi.
Pe măsură ce frica va creşte din cauza controlului colectiv al minţii, este vital şi chiar obligatoriu să treceţi peste asta; să evitaţi galeriile de dezinformare care se vor deschide în toată media, prin presiune socială, prin posibile interacţiuni şi intervenţii guvernamentale.
Am mai vorbit în comunicările anterioare despre diferitele mijloace cu ajutorul cărora puteţi face faţă situaţiei. Ne referim la mesajele anterioare despre „Extraz şi Inima”, „Holonul Echilibrului” şi mai ales despre „Holonul Înălţării”.
Acestea sunt tehnici, tehnologie internă pentru minte. Ele vă pot ajuta şi o vor face, vă vor ajuta să transcedeţi controlul minţii. Dar sunt metode şi mai simple, despre ele dorim să vă vorbim. Sunt aspecte ale propriei voastre naturi.
Acest „secret al secretelor” este destul de simplu devreme ce sunteţi fiinţe creatoare (şi umane şi divine). Această cunoaştere, care în mod intenţionat v-a fost ascunsă de către religiile voastre şi de către unele curente filozofice.
Aceste secrete sunt, desigur, fructele interzise, pentru că dacă le-aţi consuma, aţi afla despre propria voastră divinitate, chiar dacă trăiţi în materialitate. Aţi şti că vă puteţi crea viitorul chiar în acest moment şi în fiecare moment din viaţa voastră: prin gândurile şi sentimentele voastre şi prin ceea ce alegeţi să gândiţi şi să simţiţi faţă de voi înşivă şi faţă de ceilalţi.
„Secretul secretelor” vă eliberează din închisoarea limitărilor umane. Vă eliberează din constrângerile timpului vostru, al spaţiului şi al împrejurărilor. Face asta prin deschiderea porţilor de acces a propriei voastre minţi, eliberând-o din închisoarea proiectată în voi de către aceste forţe care stăpânesc şi manipulează destinul uman în propriul scop egoist.
„Secretul secretelor” are patru aspecte.
Unul este capacitatea de a avea intuiţie spirituală sau viziuni, de a vedea dincolo de minciunile care sunt proiectate spre voi. Şi de a vedea „calea cea dreaptă” chiar şi în cel mai mare întuneric.
Al doilea este capacitatea de a simţi. Aceasta este esenţa secretului. Este cea mai preţioasă comoară a voastră, chiar dacă este şi cea mai mare dilemă. Aceia care vor să controleze şi să manipuleze ştiu că îngheţarea sau paralizarea capacităţii voastre de a simţi orice altceva decat spectrul emoţiilor de vibraţie joasă, îi va feri de la moarte.
Al treilea aspect este capacitatea de a spune adevărul. Pentru mulţi dintre voi, vremurile care vin vă vor cere să spuneţi adevărul răspicat, chiar dacă el va fi diametral opus celor din jur.
Şi al patrulea aspect este capacitatea voastră de a acţiona. Aceste patru aspecte sunt strâns legate şi ele sunt sursa voastră de libertate.
În natura inimii voastre stă capacitatea de a simţi şi acesta este cel mai mare secret dintre toate. Pentru că asta vă dă posibilitatea să vă schimbaţi câmpul vibraţional şi aceasta este cheia pentru transcederea controlului colectiv al minţii.
Chiar dacă pare ridicol de simplu, adevărul esenţial al acestor secrete este ceea ce voi numiţi veselie, apreciere şi recunoştinţă. Descoperiţi lucruri în viaţă, situaţii, oameni, propriile voastre gânduri şi sentimente, orice vă provoacă bucurie, apreciere şi recunoştinţă. Cultivaţi-le ca pe o grădină preţioasă în mijlocul buruienilor otrăvitoare, pentru că această grădină va înflori şi vă va oferi mijloacele de existenţă.
În mod paradoxal, la multe niveluri (nu numai emoţional si psihologic, ci spiritual şi chiar fizic), când puterea bucuriei, a aprecierii şi recunoştinţei ajunge la o anumită cotă, ea poate crea literalmente manifestarea realităţii fizice. Prin urmare, chiar dacă vă aflaţi în cele mai întunecate momente, prin stăpânirea fricii şi prin cultivarea veseliei, aprecierii şi recunoştinţei, vi se vor arăta oportunităţi şi situaţii neaşteptate.
În final, dorim să vă fie clar că aceste timpuri întunecate pot fi cele mai importante ore ale voastre. Deţineţi în interiorul vostru Secretul Secretelor. Folosiţi-l. Treceţi de văl în noua lume care vă aşteaptă. Şi fie ca această trecere în noua dimensiune să fie presărată cu binecuvântări.

Hathorii

Observaţiile lui Tom Kenyon

În primul rând, daţi-mi voie să spun că Hathorii nu ne spun în niciun fel ce să facem. Ei pur şi simplu ne împărtăşesc ceea ce văd în desfăşurarea situaţiilor din lume.
Profeţiile sunt creaturi ciudate. Scopul lor este să ne alerteze cu privire la posibilele efecte, dar acestea nu sunt încrustate în piatră. Uneori folosesc metafora unei anvelope aproape plate pentru a descrie ce se întâmplă cu profeţiile.
Dacă conduceţi maşina şi cineva vă spune că presiunea din anvelopa este scăzută şi că este aproape să se dezumfle, ei vă fac o prevestire. Acum, dacă este să reacţionaţi la asta aşa cum reacţionează unii oameni la profeţii, aţi putea spune: „Oh, Doamne, voi face pană şi nu pot face nimic în privinţa asta.”
Adevărul este că atunci vă limitaţi singuri la o perspectivă foarte îngustă de posibilitaţi. O altă posibilitate mai bogată în resurse, ar fi să luaţi pompa şi să umflaţi anvelopa. Atunci, veţi fi schimbat profeţia.
Profeţiile sunt făcute, prin natura lor, să fie schimbate. Şi puterea de a schimba o profeţie (indiferent cât de îndazneaţă ar fi ea), stă în capacitatea noastră de a alege.
Dar, înainte de toate, trebuie să ştim că avem chiar posibilitatea de a alege.
Acesta este, cred eu, esenţa spuselor Hathorilor. Avem capacitatea (chiar dacă realizăm sau nu) de a alege câmpuri vibraţionale diferite. Şi vibraţiile mai înalte, precum bucuria, aprecierea şi recunoştinţa ne vor conduce spre destinaţii (rezultate) diferite, altele decât frica, mânia şi ostilitatea.
Una dintre cele mai mari provocări, este aceea că am fost făcuţi să credem că posibilităţile noastre de a face alegeri sunt mai mici decât cele cu adevarat existente nativ. Hathorii îndreaptă, în mod clar, critica lor pentru această situaţie asupra religiei şi asupra unora dintre filozofiile auto-limitative ale noastre. Acestea ne-au furat suveranitatea inerentă, prin trecerea responsabilităţilor noastre (spuneţi răspuns – abilitate, adică abilitatea de a răspunde) asupra unor forţe misterioase, dincolo de controlul nostru. A rezultat o scădere a respons-abilităţilor noastre şi asta a condus, cred eu, la impasul cultural de acum.
De eoni, am urmat căile religiilor noastre şi pe cele ale liderilor politici până la marginea abisului, fără niciun comentariu. Dacă vom continua pe acest drum al supunerii oarbe – fără să gândim şi fără să alegem pentru noi înşine – atunci, cred că vom intra într-o perioadă profund întunecată din istoria omenirii. Semnele pentru asta sunt peste tot, numai să deschidem ochii şi să vedem vraja hipnotică făcută în trecut asupra noastră, în masă.
Încă o dată, Hathorii ne reamintesc să folosim metodele pe care ni le-au împărtăşit pentru a transcede limitările vremurilor de acum, ale spaţiului şi circumstanţelor. Acestea includ „Extrazul şi Inima”, Holonul Echilibrului şi holonul Înălţării.
Pot să vă spun cu toată sinceritatea, din propria experienţă şi din spusele multor persoane de pe glob că aceste metode funcţionează. Dar trebuie să folosim această tehnologie interioară pentru a putea ne bucura de benefiile ei.
Oricum, în acest mesaj, Hathorii ne mai împărtăşesc o cale simplă de a ne elibera de sub controlul colectiv al minţii. O numesc Secretul Secretelor şi eu cred că această secţiune a mesajului lor este foarte interesantă.
Aş vrea să vă pot spune cu sinceritate că stăpânesc acest Secret, dar nu aş minţi. Adevărul este că uneori reuşesc să ating sentimentele de bucurie, apreciere şi recunoştinţă, dar uneori ratez în mod groaznic.
Totuşi, am observat că atunci când mă aflu în câmpul vibratoriu al bucuriei, aprecierii şi recunoştinţei, sunt, cumva, izolat de nebunia turbionară a acestor vremuri. Este ca şi cum aş fi suspendat deasupra conflictelor de care eram atât de preocupat doar cu câteva momente în urmă. Şi am mai observat că dacă aceste sentimente continuă suficient de mult timp, împrejurările externe reflectă acest câmp vibraţional. Cu alte cuvinte, motive de bucurie, apreciere şi recunoştinţă ţâşnesc mereu în jurul meu prin serendipitate (n.tr.: fenomenul sesizării anumitor aspecte ale descoperirilor ştiinţifice întâmplătoare) şi coincidenţe ciudate, sincronicităţi.
Când cad în vibraţiile joase, în frică, mânie şi ostilitate (adesea atunci când citesc sau urmăresc prea multe ştiri sau când mă las pur şi simplu purtat de vechile mele obiceiuri rele de a-mi imagina cele mai rele scenarii), mă trezesc că mă aflu într-o lume a conflictelor. Serendipitatea şi bucuria dispar, iar lumea care era atât de plină de magie şi de posibilităţi se evaporă în faţa mea.
Dar sunt conştient că aceasta este propria mea creaţie.
Cred ca Hathorii simt o fisură care se adânceşte între cei care aleg să trăiască înălţaţi în vibraţia bucuriei, aprecierii şi recunoştinţei şi cei care aleg să trăiască în vibraţia fricii, a mâniei şi ostilităţii: stările emoţionale dominante care sunt proiectate asupra noastră curent de către mass meia şi de către orânduirea politică.
Rămâne de văzut ce va transpare în jurul acestor probleme în ceea ce priveşte destinul nostru colectiv, dar aceia dintre noi care fac tot posibilul ca să trăiască înălţaţi, vor găsi, fără îndoială, că aceste vremuri sunt interesante.
Un alt mod în care văd eu asta, este ca un dans între arta ascensiunii (a trăi înălţător) şi arta decăderii (a trăi descendent). Dacă ar fi să extind puţin această metaforă a dansului, aş spune că suntem prinşi în Marele Mambo.
Chiar dacă Hathorii nu au spus asta în mod direct, cred ca unul dintre cei mai mari aliaţi ai noştri pe parcursul acestor vremuri, este simţul umorului. În cele din urmă, din cel puţin o perspectivă, totul este o mare glumă, o glumă pe seama noastră. Şi cu siguranţă, aceia dintre noi care vom reusi să ne păstrăm umorul intact, vom avea multe oportunităţi să râdem de noi, de prostia patetică a liderilor nostri şi de marele dans mayaş (lumea iluziei), pe măsură ce valsează dinspre Vechea Lume spre noua realitate.